Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 octombrie 2005
other · respins
Ion Mocioalc„
Discurs
îPre∫edintele B„sescu are dreptate“
Chiar dac„ Óntr-o recent„ declara˛ie pre∫edintele Traian B„sescu a acuzat neÓntemeiat pe a∫a-zi∫ii baroni locali care au condus p‚n„ Ón 2004 (de∫i actualii baroni au demonstrat cu adev„rat c„ sunt baroni, prin maniera prin care au schimbat for˛at conduc„torii din teritoriu), trebuie s„ recunosc c„ pozi˛ia sa Ómpotriva coali˛iei de la putere este Óntemeiat„. ™i aici m„ refer la declara˛ia conform c„reia pre∫edin˛ii de consilii jude˛ene ar trebui s„ r„m‚n„ pe loc p‚n„ la alegerile urm„toare ∫i s„ nu fie schimba˛i prin dubioase procedee administrative, modificate pe loc, la foc automat.
Noi am semnalat de nenum„rate ori c„ actuala putere n-a f„cut p‚n„ acum dec‚t s„ se dea de ceasul mor˛ii pentru a-∫i plasa prin func˛ii clientela politic„, nereu∫ind s„ manifeste aproape nici un pic de aten˛ie fa˛„ de marile probleme prin care trece Rom‚nia.
Disputele privind regulamentul de func˛ionare a Parlamentului au dus aceast„ institu˛ie fundamental„ spre un blocaj f„r„ precedent. Dup„ marote precum alegeri anticipate, schimbarea celor doi pre∫edin˛i ai Camerelor, vine acum schimbarea cu orice pre˛ a pre∫edin˛ilor de consilii jude˛ene, amendat„ inclusiv de pre∫edintele B„sescu.
Chiar dac„ noi am dezavuat Ón mai multe r‚nduri interven˛iile pre∫edintelui Rom‚niei Ón via˛a politic„, pozi˛ia sa, care va merge p‚n„ la nepromulgarea unei asemenea legi prin care s„ fie schimba˛i pre∫edin˛ii de consilii jude˛ene, ni se pare, Ón acest moment, corect„. Totul e ca ea s„ nu fie doar un joc politicianist al lui B„sescu, joc la care se pricepe de minune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.