Monitorul Oficial·Partea II·2 iunie 2006
other · respins
Ovidiu Victor Gan˛
Discurs
## îProgrese importante“
Ultimul raport prezentat de c„tre Comisia European„ privind situa˛ia ader„rii ˛„rii noastre la Uniunea European„ Ón cadrul plenului Parlamentului European constat„ progrese importante Ón mai toate domeniile supuse monitoriz„rii. Acest raport este rezultatul Ónsum„rii punctelor de vedere ale comisiilor sectoriale de monitorizare care au vizitat Bucure∫tiul Ón aceast„ prim„var„, fiecare consemn‚nd progresele din domeniul gestionat.
Toate sunt importante, dar un impact deosebit l-au avut cele care privesc combaterea corup˛iei ∫i reformarea justi˛iei din Rom‚nia. Acestea au fost trecute din categoria stegule˛e ro∫ii la cea de stegule˛e galbene. Aceasta Ónseamn„ c„ e mai bine dec‚t Ón toamna anului trecut, dar c„ mai sunt multe aspecte de Ómbun„t„˛it.
Deci nu se justific„ nici o atitudine de relaxare, bazat„ pe principiul c„ am terminat treaba, ne putem odihni. Din contr„, a∫a cum spunea at‚t comisarul Olli Rehn, c‚t ∫i parlamentarii prezen˛i la dezbateri, este Ónceputul unui drum, Ónceput f„cut bine, dar insuficient. Aceast„ evolu˛ie
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 86/2.VI.2006 pozitiv„ a determinat Comisia European„ s„ nu recomande activarea clauzei de salvgardare, care ar fi determinat o am‚nare a datei ader„rii. Mai mult, sectoarele indicate ca ridic‚nd probleme serioase ∫i Ón continuare pot fi rezolvate, cel pu˛in par˛ial, p‚n„ Ón octombrie, prin eforturi financiare ∫i administrative.
A∫a cum se prezint„ raportul am certitudinea c„ merg‚nd mai departe Ón aceast„ direc˛ie Rom‚nia va adera la Uniunea European„ la Ónceputul anului 2007.
Acest raport nu trebuie s„ fie pretext pentru lupte politice sterile, motiv de lament„ri ∫i insatisfac˛ie. Corect este s„ privim lucrurile Ón evolu˛ia lor ∫i, dac„ suntem cinsti˛i, vom recunoa∫te c„ acum un an aveam Óndoieli mari c„ vom reu∫i s„ reducem at‚t de mult deficitele existente la acea vreme Ónc‚t s„ nu se pun„ problema unei am‚n„ri.
Rezultatele ob˛inute de Rom‚nia Ón ultimul an au determinat ∫i o schimbare radical„ de atitudine a membrilor Parlamentului European care sus˛ineau ideea unei am‚n„ri. Vocile care au solicitat acest lucru au fost extrem de reduse numeric ∫i suficient de firave din punct de vedere politic pentru a ne mai pune Ón dificultate.
Este momentul s„ ne concentr„m eforturile pe ce a mai r„mas de f„cut ∫i s„ Óncepem s„ ne formul„m priorit„˛ile ∫i strategiile postaderare.
Œnchei cit‚ndu-l pe liderul grupului C.D.U.-C.S.U. din Parlamentul European, domnul Hartmut Nassauer, care, printre altele, a afirmat: îRom‚nia este o ˛ar„ eminamente european„. Ne va fi un bun aliat Ón Uniunea European„“.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.