Monitorul Oficial·Partea II·9 martie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Lakatos Petru
Discurs
îS„ nu risipim banii publici!“
Domnule pre∫edinte Traian B„sescu,
Domnule pre∫edinte al Senatului, Nicolae V„c„roiu, Domnule pre∫edinte al Camerei Deputa˛ilor, Bogdan Olteanu,
Domnule prim-ministru C„lin Popescu-T„riceanu,
Constitu˛ia Rom‚niei Ón art. 56 prevede: îCet„˛enii au obliga˛ia s„ contribuie prin impozite ∫i prin taxe la cheltuielile publice.“
Œn titlul declara˛iei mele politice, care se dore∫te a fi ∫i o scrisoare deschis„, am folosit inten˛ionat persoana Ónt‚i plural, Óntruc‚t, Ón frunte cu Domniile Voastre, noi, parlamentarii, ∫i Óntreaga clas„ politic„ suntem r„spunz„tori pentru buna gospod„rire a banilor publici, chiar dac„ Ón Constitu˛ie nu se stipuleaz„ textual.
Ini˛ierea referendumului pentru a primi un r„spuns previzibil, r„spunsul la Óntrebarea îDori˛i vot uninominal?“ va fi îda“, este un demers populist care presupune efort administrativ ∫i cheltuieli bugetare suplimentare foarte mari din partea statului.
Œn aceea∫i categorie de risip„ a banilor publici ∫i demers politicianist se Óncadreaz„ ∫i ini˛ierea referendumului pentru suspendarea pre∫edintelui ˛„rii, Óntruc‚t, conform prevederilor legale Ón vigoare, rezultatul final ∫i Ón acest caz este previzibil.
Av‚nd Ón vedere cele expuse, precum ∫i faptul c„ Ón ambele situa˛ii, Ón final, tot Parlamentul va fi mandatat s„ g„seasc„ solu˛ii prin adoptarea legilor necesare, v„ rog s„ da˛i dovada personal„ de Ón˛elepciune ∫i responsabilitate politic„, exprim‚ndu-v„ public Ómpotriva ini˛ierii acestor tipuri de referendum.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.