Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
Istoricul acestei legi. Ea a fost trecută în protocolul de guvernare între partidele care susțin guvernarea. A fost acceptată de toate partidele în forma inițială, am făcut toate posibilitățile și am acceptat amendamente de la toți colegii. Am avut surpriza ca amendamentele propuse de niște colegi în Coaliție să fie respinse chiar de colegii din același grup, în comisiile respective. Mai precis, una peste alta, există o lipsă de ținere de cuvânt. Nu avem, procedural, ce să facem. Acceptăm acest amendament, dar avertizăm că atunci suma care va fi colectată va fi mult mai mică, și de acest lucru vor fi afectați pensionarii.
Cu privire la modul de lucru și la faptul că sunt colegi care își țin cuvântul 15 minute, și apoi nu, va trebui să avem o gândire și o reconsiderare a poziției noastre, a grupului, față de atitudinea celorlalți, care nu își țin cuvântul. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.