Angel Tîlvăr

Joi, 13 septembrie, am avut o întrevedere cu domnul Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, în contextul vizitei de lucru pe care acesta a efectuat-o la București.

Deși am participat în calitate de președinte al Comisiei pentru afaceri europene, întâlnirea a fost un bun prilej de aduce în discuție subiectul comunităților izolate, aflate la distanță mare de alte localități, care reprezintă nu doar o problemă, ci și o modalitate de păstrare a identității locale.

Consider că fiecare om, fermier, cetățean care trăiește în Vrancea, județul meu, este în același timp și cetățean european și merită toată atenția Uniunii, ca participanți activi la construcția europeană.

Însă problema nu este doar a Vrancei, știu că mulți dintre colegii parlamentari sunt preocupați de soarta comunităților izolate din județul pe care-l reprezintă în Parlamentul României, cu precădere Regiunea de Nord-Est, județele Vaslui și Iași, unde există cea mai mare concentrare la nivel național a comunităților marginalizate.

În 2016 Guvernul României și Banca Mondială au dezvoltat atlasul zonelor rurale marginalizate și al dezvoltării umane locale din România, care identifică zonele rurale marginalizate, cine trăiește în aceste zone și unde sunt acestea localizate în România.

Concluzia acestui studiu a fost că peste 900.000 de români, 4,5% din populația țării, trăiesc în comunități marginalizate, rurale sau urbane.

În județul Vaslui există cele mai multe zone rurale subdezvoltate, 180 de zone rurale marginalizate, adică 11% din totalul național, urmat de județele Iași – 138, Bacău – 108 și Botoșani – 98. În aceste patru județe se află o treime, 524, din numărul total al zonelor rurale marginalizate la nivel național: 1.592.

România își dorește a fi o țară în care toți cetățenii beneficiază de șanse egale, în care sunt acoperite nevoile de bază și sunt respectate diferențele, în care oamenii să fie apreciați și să trăiască demn. Suntem încă departe de acest ideal.

În România majoritatea oamenilor expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială locuiesc în zonele rurale.

În zonele marginalizate, drumurile sunt neasfaltate, locuințele sunt precare, expuse riscurilor de mediu, cum sunt inundațiile sau alunecările de teren, iar serviciile publice sunt precare sau inexistente.

Lipsa sau calitatea proastă a drumurilor duce la o prezență școlară scăzută și la rezultate școlare slabe în rândul copiilor, precum și la o rată mare de abandon școlar.

În afară de drumul care leagă zona de alte sate, ulițele din interior sunt foarte înguste, nepermițând accesul pompierilor sau al ambulanțelor. În multe dintre aceste zone nu există semnal la telefon.

Starea de subdezvoltare a unor localități se reflectă atât asupra nivelului vieții economice și sociale, asupra nivelului de trai al populației, cât și asupra efectivului numeric și a coordonatelor demografice ale populației.