Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2022
Declarații politice · respins
Constantin Bîrcă
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Județul Călărași merită o soartă mai bună!12”
Titlul prezentei declarații subliniază dorința sinceră de mai bine a unui om al locului care a cunoscut și cunoaște necesarul de dezvoltare al unui județ cu mare potențial și perspective certe pentru locuitorii județului Călărași. Un prim pas a fost făcut în urmă cu câteva zile, prin semnarea protocolului de colaborare pentru proiectul „Drumul expres TransRegio Galați–Brăila–Slobozia– Drajna–Chiciu–A2”.
Județul Călărași, prin consiliul județean, este membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, pentru infrastructura de transport de interes strategic în zona de est și sud, alături de județele Galați, Brăila și Ialomița. Prin acesta a fost realizat și parteneriatul cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Este o investiție a celor patru județe de 300 de milioane de euro. Lungimea drumului va fi de 104 kilometri.
Pentru realizarea acestui obiectiv este încurajatoare declarația domnului ministru Sorin Grindeanu: „Bani avem, vă rog, luați-ne banii!”
Preocuparea autorităților pentru realizarea de investiții pentru asfalt, apă, canalizare și gaze s-a regăsit și în dialogul desfășurat recent cu cei 55 de primari ai județului Călărași*