Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 decembrie 2018
Declarații politice · respins
Gabriela Maria Podașcă
Discurs
Jumătate dintre tinerii de până în 35 de ani intenționează să plece din România în următorii cinci ani, potrivit unui studiu realizat la nivel European. De asemenea, România are 3,4 milioane de români plecați la muncă în străinătate sau stabiliți definitiv acolo cu tot cu familii, ocupând locul al II-lea într-un top mondial al migrației din 2015, potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), fiind întrecuți doar de Siria, stat lovit de un război civil. În procente, diaspora reprezintă 17% din populația totală a României.
La fel, conform Eurostat, românii sunt pe primul loc între națiunile din Uniunea Europeană în ceea ce privește obținerea cetățeniei altui stat membru al UE: în 2015 peste 28.000 de români au obținut cetățenia altui stat membru.
Cifrele sunt mai mult decât alarmante: nouă români părăsesc România în fiecare oră, iar anual pleacă echivalentul unui oraș de nivel mediu, ca Slatina sau Tulcea. Guvernanții trebuie să vină acum cu măsuri pentru a gestiona acest fenomen, cu propuneri sustenabile pe termen scurt, mediu și lung, având în minte viitorul demografic al României.
Din păcate, măsurile punctuale pe care unii miniștri vor să le ia, cum este propunerea doamnei ministru Pintea de a reține medicii rezidenți în țară, nu au efect atât timp când nu avem o abordare integrată. Mulți medici sau oameni din industria IT nu pleacă din țară doar din cauza salariilor, ci și pentru că guvernanții nu au demonstrat până acum că sunt într-adevăr interesați să îi țină în România.
În cadrul aceluiași sondaj menționat anterior, derulat la nivel european, în România au fost intervievați aproximativ 2.000 de tineri între 16 și 35 de ani cu privire la intenția de a pleca din țară. Rezultatele arată că principalul segment de vârstă al celor care migrează a urcat de la 21-24 de ani la 25-29 de ani și 23% dintre tineri au spus că în următorul an au de gând să plece.
Analiza arată că România are un profil unic de motivație a plecărilor. Tinerii pleacă dintr-un cumul de motive: locul de muncă, oportunități, pleacă acolo unde au prieteni, familie și oportunități de educație, iar foarte importantă este motivația legată de cum funcționează instituțiile publice din România.
Pe de altă parte, referitor la motivația românilor de a se întoarce în țară, cifrele arată că 68% spun că vor să fie din nou acasă, potrivit unui studiu privind românii din diasporă inițiat în august 2017 de agenția de cercetare Open-I Research, la cererea RePatriot. 47% vor să facă ceva pentru România, iar 39% vor să înceapă o afacere în țară. 56% dintre românii care au emigrat vor să investească în România, considerând că cele mai atractive domenii sunt turismul – 37% și agricultura – 38%. Principala barieră pe care o menționează este însă corupția din România. Pentru românii care au decis că nu se vor mai întoarce în România principalele motive sunt corupția – 82% dintre ei, și clasa politică – 70%.