Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2012
other · respins
Frunda György
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am înțeles că, din motive paraobiective, nu putem rezolva această problemă, dar pe fond, dacă vrem o justiție într-adevăr independentă, trebuie să scoatem financiarul din raza Ministerului Justiției, care este parte a Guvernului. Dacă vrem o justiție independentă, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să administreze aceste fonduri și să nu existe o presiune financiară asupra judecătorilor, președinților de instanță, a instanțelor. Adevărul este că, și în ziua de astăzi, la multe instanțe de judecată din România, pe baze subiective, nu există bani pentru desfășurarea activității cotidiene.
De aceea fac un apel la reprezentantul Guvernului ca această problemă să fie reglementată printr-un proiect de lege al Guvernului, care să vină în Parlament, dacă se poate, încă înaintea alegerilor din decembrie, pentru că el figurează și în Mecanismul de Control și Verificare, pentru că toate pârghiile materiale care sunt la îndemâna Guvernului, nu la îndemâna curților de apel, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a judecătoriilor – deci piramidal, de sus în jos –, înseamnă obstrucționarea independenței justiției.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.