Traian Băsescu

, la 25 aprilie, Tratatul de aderare. Să-i mulțumim lui Dumnezeu că suntem toți în viață, după 12 ani.

Aș mai puncta câteva elemente care au însemnat momente importante la care am avut șansa să particip, reprezentând România.

Îmi aduc aminte de momentul 25 martie 2007, la Berlin, când se celebrau 50 de ani de la înființarea Uniunii Europene și când, printr-o declarație, se prefigura, practic, modificarea, revizuirea tratatelor constitutive.

Îmi aduc aminte cu plăcere de efortul extraordinar care a urmat Declarației de la Berlin, din 2007, pe tot parcursul anului, în toate consiliile europene, când, articol cu articol, a fost revizuit Tratatul fondator Schengen–Roma și s-a ajuns la forma pe care, în luna decembrie 2007, o semnam alături de Jean-Claude Juncker și de toți ceilalți reprezentanți ai statelor membre. Semnam ceea ce astăzi se numește Tratatul de la Lisabona.

Am avut onoarea să fiu parte și a negocierilor, articol cu articol, ale noului tratat, dar și a acestor momente care, cu certitudine, prefigurează și viitorul. De ce? Pentru că anul acesta s-a semnat o declarație, pe care și președintele nostru a semnat-o – Declarația de la Roma –, în care s-a stabilit că pot exista și evoluții paralele, cu intensități și viteze diferite, ceea ce eu consider că este foarte corect, pentru că vor fi catalizatorul evoluției Uniunii Europene, și accesul la grupuri care vor avea opțiuni diferite va rămâne deschis.

Convingerea mea este că Declarația de la Roma va genera o nouă revizuire a tratatului. A tratatului care acum se numește Tratatul de la Lisabona.

Dragi colegi,

Spre deosebire de antevorbitorii mei, eu sunt un optimist – legat de evoluțiile Uniunii Europene. Și convingerea mea este că depinde de noi unde vrem să fim în interiorul Uniunii Europene.

Nu voi ezita să susțin că Uniunea Europeană este, în primul rând, o realitate care vorbește de la sine despre puterea solidarității și despre pace. Dacă pe continentul european s-a găsit o formulă garantată a păcii și, pe urmă, a prosperității, aceasta este Uniunea Europeană. Și avem obligația ca, prin toate acțiunile noastre, nu să o punem

sub semnul întrebării, nu să spunem stați și voi la nivelul meu, ci avem obligația să intrăm într-o competiție în a contribui la performanța Uniunii Europene.

Sigur, am un _disagreement_ cu Jean-Claude Juncker, _disagreement_ care era încă din vremea celor 10 ani de mandat pe care i-am avut în Consiliul European. Dacă Jean-Claude nu este un promotor al Statelor Unite ale Europei, eu sunt unul dintre politicienii care susțin că, la orizont, obiectivul major trebuie să fie crearea Statelor Unite ale Europei. Este, în opinia mea, soluția viitorului pentru toți cetățenii Uniunii Europene.

Dar până să ajungem la Statele Unite ale Europei – despre care, sunt convins, nu ne va vorbi următoarea revizuire a tratatului, ci poate peste încă vreo 10 ani vom avea curaj să vorbim apăsat despre acest obiectiv –, marea problemă a Uniunii Europene este integrarea. Integrarea statelor cât mai mult posibil. De ce? Fac o afirmație care poate o să vă surprindă. Procesele de globalizare fac imposibil ca vreunul din statele Uniunii Europene să reziste singur competiției globalizării. În mod egal, și Germania, și România ar fi incapabile să facă față globalizării, dacă nu continuăm accelerat procesele de integrare.