Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2000
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristian Rãdulescu
Adoptarea raportului comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru
Discurs
La acest proiect legislativ aº vrea sã aduc urmãtoarele comentarii: este într-adevãr binevenit, din punctul de vedere al Grupulul parlamentar P.D., din urmãtoarele considerente: în multe cazuri am observat cã, dacã noi, Parlamentul, includem formularea ”potÒ sau ”la cerereÒ într-o lege, ea este interpretatã în sensul la care noi nu ne-am gândit.
Când noi zicem ”potÒ, introducem nuanþa de dorinþã, de personalizare a dorinþei din partea celui care este în cauzã, care poate opta într-un fel sau altul, poate la cerere.
De multe ori însã instanþele birocratice care lucreazã cu aceste legi judecã ele dupã dorinþa lor dacã este cazul sau nu sã acorde acel drept care de fapt i se cuvine cetãþeanului ºi pe care noi l-am cuprins în lege opþional, pentru ca cetãþeanul sã decidã el în cunoºtinþã de cauzã dacã vrea sau nu sã cearã acel drept.
De aceea, deºi este foarte corect cum introducem noi în multe cazuri ”potÒ sau ”la cerereÒ, este bine ca de acum înainte, zic eu, ca atenþionare generalã, sã avem grijã ca aceastã specificare pozitivã din partea noastrã sã nu fie rãstãlmãcitã de cãtre birocraþii care lucreazã cu legea ºi care decid ei dacã se poate sau nu se poate.
Revenind la fond, ceea ce se propune în aceastã lege este binevenit: este vorba de categorii profesionale extrem de bine calificate. Sã nu uitãm cã ºi calificarea, în cazul medicilor, ia foarte mult timp ºi performanþa se obþine la vârste ceva mai mature decât în alte segmente profesionale.
De aceea, nu va fi nici o pagubã pentru þarã, ci, dimpotrivã, un avantaj pentru pacienþi dacã vârsta va fi prelungitã, mai ales cã îndepãrtãm ºi temerea unora cã vor fi ocupate anumite posturi de conducere de cãtre persoane prea în vârstã, având în vedere prevederea pe care o cuprinde altã lege, aceea cã nu pot fi ocupate funcþii de conducere peste 65 de ani.
Grupul parlamentar P.D. considerã oportune ºi eficiente aceste modificãri ºi le susþine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.