Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
La aia am spus că n-avea amendamente, că nu s-au susținut amendamentele.
Cu 119 voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere...
Vă mulțumesc.
Sesiunea a fost adoptată..., proiectul legislativ și raportul. Continuăm sesiunea de dezbatere a proiectelor legislative aflate pe ordinea de zi.
Unde suntem? La punctul 3? Nu, punctul 2. La vot final. Pe celălalt l-am votat, nu? _(Discuții la prezidiu_ .)
Punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2015 privind aprobarea susținerii cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2 din bugetul Ministerului
Sănătății și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății.
Avem o solicitare? Da? Nu.
Comisia sesizată în fond...
Sunt cele două comisii, cea de sănătate publică și cea de buget.
Raportul este comun, de admitere.
Dau cuvântul domnului secretar de stat în Ministerul Sănătății, Vulcănescu, microfonul 10, pentru a prezenta, pe scurt, proiectul de lege.
## **Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu** _– subsecretar de stat_
_în Ministerul Sănătății_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte,
Prin prezentul act normativ se aprobă susținerea în continuare a cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2 cu suma de 360.000 de lei, pentru o perioadă de șase luni de zile, din bugetul aprobat pentru anul 2015.
Totodată, se modifică prevederile din Legea privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale, prin crearea posibilității de finanțare din subvențiile acordate de la bugetul de stat și a cheltuielilor necesare derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și postaderare.
Având în vedere aspectele prezentate, Guvernul susține promovarea în baza raportului de admitere al comisiilor de specialitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.