Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
## Mulțumesc.
## Aș vrea să fac următoarele precizări.
Domnul lider Hașotti are perfectă dreptate și textul regulamentar este extrem de clar. Singura chestiune care ne face să fim, sper, de acord cu o procedură ușor modificată, cu titlu de excepție, este că suntem în fața unei legi complexe, cu extrem de multe amendamente și care fac ca modul nostru de lucru tradițional, care va fi aplicat în continuare în Senatul României, să riște să devină ineficient sau să conducă la incoerențe în actul legislativ, inclusiv în modul în care pot urmări dezbaterea noastră cei care reprezintă opinia publică, existând riscul de a deveni foarte tehnici și de a nu putea să comunicăm ceea ce dorim să fie comunicat.
De aceea, într-un fel, suntem într-o situație de tipul dezbaterii Legii bugetului de stat, în care se merge articol cu articol și, chiar dacă sunt amendamente admise sau respinse, cred că putem, pentru o lege atât de complexă, atât de importantă, să încercăm să venim cu o modalitate care să ne asigure totuși coerența și rog plenul Senatului să fie de acord să utilizăm această formulă. Evident, când vom reveni la legi cu conținut mult mai punctual, mult mai sectorial, vom reveni la practica noastră curentă, vom dezbate amendamentele respinse, dacă sunt susținute în plen, și vom intra într-o logică clasică, să spunem, de abordare. Legea este mult prea complexă și, pentru a putea să asigurăm coerența dezbaterii, cred că propunerea este rațională și vă rog să fim cu toții de acord să procedăm în continuare așa.
Deci mergem în continuare la art. 3 și, evident, amendamentele admise și respinse pot fi invocate de cei care doresc să facă acest lucru.
Suntem la litera p), pe care doamna senator Minerva Boitan, din partea Grupului parlamentar al PNL, a invocat-o, deci a susținut un amendament respins cu privire la stagiul de cotizare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.