Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Toni Greblă
Discurs
La Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, eu personal nu am vrut să intru în dezbaterea textului de lege, pentru că ideea de a legaliza prostituția am respins-o _de plano._ Dacă acceptăm că prostituția poate fi legalizată, atunci, în câteva zile, putem să facem un text care poate să le pară unora acceptabil.
Aș vrea să vă citesc o frază: „Prostituția și răul care o însoțește pretutindeni, traficul de persoane în scopul prostituției sunt incompatibile cu demnitatea și valorile persoanelor umane, periclitează bunăstarea persoanei, a familiei, a comunității.” Este Raportul Comitetului pentru traficul de femei și copii, din 1946, al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. România, în 1954, a devenit membră a acestui tratat, l-a semnat.
Deci, dincolo de complicațiile interne, am avea și niște complicații în relațiile cu unele țări ale Uniunii Europene și cu Națiunile Unite. Nu putem să acceptăm că trebuie să legalizăm prostituția pentru că ea există, pentru că numărul de hoți din România poate să pară mai mare decât numărul de medici din România, și atunci trebuie să legalizăm și hoția, pentru că ea există.
Nu putem să spunem că, dacă prostituția nu mai este infracțiune, ea ar fi cumva legalizată. A fost transformată în contravenție, pentru că era, și așa, ineficientă. Toate instanțele dădeau tot amendă pentru o asemenea meserie.
Prostituția poate fi tolerată, uneori, în unele țări. Prostituția trebuie reprimată întotdeauna când este asociată cu traficul de droguri, cu traficul de ființe umane, cu violența. Atunci organele statului trebuie să-și facă datoria.
În sfârșit – și cu asta am să închei –, prostituția nu poate fi combătută de un singur minister, fie el și Ministerul Administrației și Internelor, foarte dur în activitate. Prostituția poate fi redusă la niște limite normale prin dezvoltarea generală a unei comunități și a țării, prin creșterea nivelului de instrucție. Dacă nu vom dezvolta această țară, fenomenul de prostituție se va accentua, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Drept urmare, eu consider că noi, ca reprezentanți ai Parlamentului, ai Senatului României, în România, un stat laic, inclusiv în studiile de impact, trebuie să ținem cont de opinia Bisericii Ortodoxe, majoritară în această țară, de alte biserici și culte recunoscute legal în România și trebuie să legiferăm ținând cont de opiniile, de experiența, de sfaturile acestora. Așa că eu vă solicit ca _de plano_ să repudiem ideea
de a legifera prostituția și nu neapărat să ne referim la un anume text de lege, și acela nefericit. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.