Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 februarie 2009
other · respins
Emilian Valentin Frâncu
Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
Discurs
La două luni după alegeri și la numai o lună după instalarea Guvernului Boc, evoluția sau, mai bine zis, involuția lucrurilor face ca România noastră europeană să
semene din ce în ce mai mult cu alte țări din orizonturi ceva mai îndepărtate decât ceea ce ne dorim.
România seamănă cu Republica Belarus, unde autoritarul președinte Lukașenko dictează ceea ce trebuie să facă și ceea ce nu trebuie să facă celelalte puteri ale statului, guvernul, justiția și parlamentul.
România seamănă din ce în ce mai mult cu Rusia și Ucraina din deceniul trecut, când sustragerile și traficul de armament din depozitele armatei concurau, în capitalul de imagine al acestor țări, numai cu atacurile armate în plină stradă, cu morți și răniți.
România seamănă cu Venezuela, fiindcă numai acolo politicienii din vârful puterii pun la zid companiile multinaționale pe motiv că acestea le subminează țara din punct de vedere economic și financiar.
România seamănă din ce în ce mai mult cu Columbia, unde tone de droguri circulă în containere și unde, din când în când, această cruntă realitate ajunge să fie confirmată prin câte o captură record.
România seamănă cu Imperiul Otoman din ultimul secol de existență al acestuia, când numirile în dregătoriile statului se făceau nu în temeiul competenței, ci pe criteriul obedienței, al clientelismului față de atotputernicul padișah.
În fine, dar nu în ultimul rând, România de azi seamănă din ce în ce mai mult cu România de dinainte de 22 decembrie 1989, când guvernanții ciupeau, pe diverse căi, câte 1-2% din veniturile angajaților, iar aparatul propagandistic promitea majorări salariale de 5%.
Se spune că Guvernul Boc ar avea zilele numărate. Până când vom primi confirmarea sau infirmarea definitivă a acestei aserțiuni, nici nu vreau să mă gândesc cam cu ce țări ar mai putea ajunge România să semene, în lunile următoare, spre a-și lărgi în mod nefast actuala identitate multiplă... Somalia? Burkina Faso? Uzbekistan?
Un alt aspect pe care vreau să îl aduc în atenția dumneavoastră este legat de alegerile din România, care nu pot exista în afara legii.
Primele opinii ale societății civile despre ultimele alegeri parlamentare, desfășurate pe colegii uninominale, nu sunt încurajatoare.
Potrivit acestora, nu s-ar fi reușit reformarea clasei politice, deși acesta a fost laitmotivul campaniei, ca și al precampaniei.
Dintr-un alt punct de vedere, mai cuprinzător, alegerile parlamentare din 2008 ar fi trebuit să însemne încă un pas esențial în evoluția noastră spre civilizație, spre modul de viață denumit generic european.
În fapt, aceste alegeri nu au fost mult diferite de cele cu care ne-au obișnuit postdecembrismul și balcanismul. Nu au lipsit nici de data aceasta târguielile dintre candidații din „Top 300” și alegătorii cu buzunarele goale, în disprețul față de lege al ambelor categorii și cu concursul instituțiilor abilitate să gestioneze cel mai important moment al oricărei democrații: alegerile.