Adrian Mocanu

La începutul lunii martie, românii și-au adus aminte cu durere de nenorocirea abătută asupra țării noastre în urmă cu 41 de ani: cutremurul din 4 martie 1977. Nu mulți dintre noi cunoaștem detaliile celui mai devastator eveniment din ultimii 50 de ani, de aceea este bine să ni le reamintim. În mai puțin de un minut, 35.000 de locuințe au fost puse la pământ sau avariate grav, aproape 1.000 de fabrici au fost afectate, 1.500 de persoane au murit și alte 11.000 au fost rănite. Seismul de 7,2 grade pe scara Richter a produs daune care nu au dispărut nici astăzi: amintirile dureroase ale supraviețuitorilor, teama generalizată de un nou cutremur și, poate cel mai grav, nepăsarea cruntă a autorităților responsabile în fața obligației de a reconsolida clădirile afectate.

La peste 41 de ani de la marele cutremur, există sute de clădiri cu gradul 1 de risc seismic, declarate pericol public, și alte câteva mii care prezintă vulnerabilități de rezistență pe care nimeni nu le-a băgat în seamă din 1977 încoace.

Consider că statul român are obligația de a schimba ceva în acest sens, de a se implica responsabil în elaborarea rapidă a unui plan de reabilitare a tuturor clădirilor cu risc seismic, pentru a evita noi tragedii. Trag acest semnal de alarmă, în condițiile în care specialiștii avertizează că un seism similar celui din 1977 ar provoca în România daune materiale de circa 6 miliarde de euro, în afara pierderilor de vieți omenești.