Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Da. Haideți, revin, o săptămână, ca să nu depășim termenul pentru adoptarea tacită. Într-o săptămână, comisia sesizată în fond... Rog, astfel, să vină cu un raport suplimentar, spre satisfacția tuturor celor care au propus astăzi trimiterea la comisie.
Punctul 8 de pe ordinea de zi, stimați și dragi colegi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe.
Suntem încă în procedură de urgență, conform prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților și rugăm reprezentantul inițiatorului, domnul secretar de stat Marin Pătuleanu...
Bine ați venit, domnule secretar de stat, să exprimați punctul de vedere al inițiatorului!
Și pe dumneavoastră vă rog să urmăriți cu atenție acest lucru.
## **Domnul Marin Pătuleanu** – _consilier în Ministerul_
## _Administrației și Reformei Administrative_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Așa cum vă este cunoscut, potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2004, durata contractelor de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuință din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, aflate în curs de executare și care expirau la data de 8 aprilie 2004, a fost prelungită de drept pentru o perioadă de 5 ani.
La data expirării termenului prevăzut de acest act normativ, locatarii au continuat folosința spațiilor cu destinația de locuințe, operând, astfel, potrivit dispozițiilor art. 1437 din Codul civil, o reînnoire tacită a locațiunii.
Ținându-se seama de necesitatea asigurării condițiilor folosinței spațiilor cu destinația de locuință aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și a cadrului legal corespunzător, s-a propus stabilirea unui nou termen de 5 ani de prelungire a valabilității contractelor de închiriere legal încheiate.
Urgența demersului a fost justificată de consecințele grave asupra nevoilor locative ale chiriașilor aflați în aceste imobile, elemente care vizează interesul public și general, constituind o situație extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată.
În consecință, vă adresăm rugămintea să adoptați legea privind aprobarea acestei ordonanțe de urgență. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.