Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisiei pentru muncă și protecție socială.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 16 februarie 2009.
Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
La lucrările comisiei au participat 23 de deputați, din totalul de 30 de membri ai comisiei.
În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
În ședința din data de 18 martie 2009, comisia propune, spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților, proiectul de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.