Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2022
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valentin-Ilie Făgărășian
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„La mulți ani, dragi români! Oriunde v-ați afla!”
„Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru: fără dânsa, ce se va clădi va fi clădit pe nisip”, spunea Dimitrie C. Brătianu.
În data de 29 mai 2022 am celebrat Ziua românilor de pretutindeni, zi în care simțim tot mai mult sufletele românilor din afara granițelor aproape de noi, în unitate.
Îmi doresc ca împreună să construim o Românie mai bună, o Românie prosperă, în care dezvoltarea să fie într-o continuă expansiune. Dorința românilor de a reveni în țară este tot mai mare. Desigur, toate aceste lucruri sunt posibile doar alături de voi! Cu responsabilitate, perseverență, îngăduință și acceptare, vom reuși să îndeplinim acest țel, astfel încât România să devină un stat prosper!
Bogăția culturală, religioasă și lingvistică sunt obiectivele principale de conservare și relaționare ale României, prin care încercăm să aducem cât mai aproape comunitățile de români de casă. Legătura strânsă dintre aceste valori și sufletele românilor plecați în afara țării reprezintă compasiunea și dorința de a fi acasă. În speranța de a-i aduce mai aproape pe români, menținem conceptul că munca în străinătate trebuie să devină doar o alegere, nu o obligație și că există posibilitatea de extindere și apreciere a performanțelor românilor. De asemenea, celor care au decis să muncească peste granițe trebuie să le apărăm cu cea mai mare putință drepturile și libertățile.
Obiectivul principal pe care încercăm să-l construim între România și diaspora este obținerea unei relații puternice și statornice, avantajoase în ambele direcții, atât din punct de vedere economic, cât și social sau cultural. Cooperarea este convingerea absolută că nimeni nu poate reuși dacă nu încercăm toți. Totodată, observăm îndeaproape dorințele românilor și nevoile pe care statul român le poate oferi.
Dorim pentru România reîntoarcerea diasporei acasă și reușita de construire a unei Românii în care doriți să vă întoarceți. Îndemn, înainte de toate aceste cuvinte, să fiți uniți și solidari unii cu alții.
Dacă aveți curiozitatea să vizionați câteva confesiuni ale românilor plecați în străinătate, indiferent de locul în care aceștia s-ar afla, povestea este una similară, presiunea financiară, dorința schimbării fiind motivele principale ale plecării. Cu toate acestea, dorul de patria-mamă este omniprezent. Astfel, identitatea românească trebuie protejată atât pe teritoriul țării noastre, cât și dincolo de frontiere.