Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2023
Declarații politice · respins
Ștefan Mușoiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„La mulți ani prosperi, Românie etern suverană într-o Uniune Europeană eliberată de reguli ostile!”
Solemna zi de 1 Decembrie de anul acesta este un moment deosebit de prielnic pentru țara noastră, atât din perspectiva internă, cât și din cea a parcursului său actual și viitor în interiorul Uniunii Europene. La fel ca și în 1918, evenimentele care au precedat și au pregătit Unirea Transilvaniei cu România, prin proclamația Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, și acum țara noastră se bucură de auspicii favorabile și necesare dezvoltării sale pentru un orizont de timp foarte îndelungat. Eu îmi doresc ca aceste circumstanțe politice, extrem de benefice evoluției noastre ca popor, pe care le putem transforma într-unele cu adevărat remarcabile pentru statul român, să devină permanente și chiar să se amplifice în folosul României!
Dragi colegi și dragi români*, faptul că Parlamentul European a adoptat acea poziție privind declanșarea modificării tratatelor UE pentru eliminarea votului în unanimitate în Consiliul Uniunii Europene, este un prim succes european care va avea ecouri memorabile pentru toate țările membre, dar și pentru statele în curs de aderare. Nu ofer mai multă considerație decât impune acest eveniment deosebit în istoria Uniunii, ci apreciez sincer șansele oferite în plus de acest prim vot, sper eu că și precursorul _de facto_ al schimbării fundamentale a tratatelor, deci al reechilibrării forțelor decizionale. Votul prin care este eliminată regula unanimității se traduce prin reforma capitală a Uniunii. Așadar, în viitorul destul de apropiat, nu va mai exista posibilitatea ca un singur stat să poată bloca aleatoriu decizii ale Uniunii*