Gheorghe Dragomir

„La mulți ani, România! 96 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918”

În fiecare an, în prima zi a lunii decembrie sărbătorim Ziua Națională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist.

Din punct de vedere istoric, la 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 de delegați și sprijinită de peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Ardealului și Banatului, a adoptat o rezoluție prin care s-a consfințit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre) și Țara Ungurească (Crișana, Sătmar și Maramureș) cu România. Altfel spus, ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitate națională și marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acțiuni unioniste ale fraților din Basarabia (27 martie 1918) și Bucovina (15 noiembrie 1918).

Dar care au fost totuși momentele-cheie care au dus la realizarea Marii Uniri? În toamna lui 1917, întreaga Rusie se fărâmițează sub loviturile revoluției bolșevice. În Basarabia, guvernatorul guberniei renunță la prerogativele sale, înmânând puterea Sfatului Țării, care anunță la scurt timp formarea unei republici autonome în locul fostei provincii rusești, Republica Democratică Moldovenească. Numai că bolșevicii și dezertorii ruși, care cutreierau teritoriul noii republici, răspândeau teroare pe oriunde mergeau. Copleșite, autoritățile de la Chișinău cer intervenția armatelor române pentru a pune capăt tulburărilor interne. Ostașii noștri trec Prutul și în câteva săptămâni reușesc să pună capăt agitațiilor bolșevice și valului de jafuri și crime. Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența republicii și, după mai bine de un secol de ocupație, românii de dincolo de Prut aveau în mâini propriul destin. Iar ei își doreau unirea.

Pe de altă parte, Consiliul Național Român Central somează autoritățile maghiare să cedeze puterea în „toate teritoriile locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească”. Guvernul maghiar trimite o delegație să discute cu membrii consiliului, dar, după două zile de negocieri, tratativele nu ajung la nicio concluzie. Motiv pentru care, șase zile mai târziu, se anunță convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia. În fiecare colț al Crișanei, Banatului, Ardealului și Maramureșului românii își desemnează delegații, iar cei 1.228 de reprezentanți aleși se întrunesc apoi în ziua de 1 decembrie la Alba Iulia.

În aclamațiile a peste 100.000 de români, este citit textul Rezoluției de la Alba Iulia, în care „Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor Români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”. O delegație este trimisă regelui Ferdinand pentru a-i înmâna Rezoluția Unirii, iar el o primește zicându-le că: „După Basarabia și Bucovina, mai lipsea o piatră dintre cele mai scumpe: Ardealul, cu ținuturile din Ungaria locuite de români. Azi ne-ați adus și această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice.” Ceea ce se înfăptuise până atunci era de necrezut. Idealul unirii se împlinise și în 1922, pe 15 octombrie, regele Ferdinand este încoronat regele Marii Românii, în Catedrala de la Alba Iulia.