Constantin Mazilu

„La mulți ani, România! Te iubesc și îți doresc din suflet eternitatea!”

Doresc să marchez minunata zi de 1 decembrie și cei 96 de ani care s-au scurs de la momentul Unirii prin declarația mea. Sărbătoarea noastră națională este un moment definitoriu, motiv pentru care și urările și cugetările mele sper eu că vor fi pe măsura acestei aniversări.

„Scumpă țară românească, Cuib în care ne-am născut, Câmp pe care s-a văzut Vitejia strămoșească, Scumpă țară românească, Te salut!

Și-a mea frunte ți se-nchină Ca-naintea unui sfânt, Căci, deși copil eu sunt, Inima de dor mi-e plină. Să te văd mereu regină Pe pământ.

Să ai viață de vecie, Să sporească-al tău popor;

Sub stindardul tricolor Să nu vezi decât frăție, Și-atunci, dac-o fi să fie,

Pot să mor!” – scria marele poet George Coșbuc, dorindu-și să ne intre în suflete și nouă, tuturor urmașilor săi din acest neam, românismul său pur.

Nu vreau să vă țin lecții de istorie astăzi, însă rememorarea trecutului poate constitui un exemplu pentru toți românii și, în special, pentru noi, politicienii.

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului național. Este anul încununării victorioase a lungului șir de lupte și de sacrificii umane și materiale pentru constituirea statului național unitar. Momentele memorabile de la 1918 au demonstrat că sacrificiile soldaților români în Primul Război Mondial nu au fost zadarnice. Clipa de vis realizată de Mihai Viteazul la 1600 va constitui suportul lui 1 decembrie 1918, devenind cea mai spectaculoasă realizare a acestui popor. „În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l așteptăm de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat și am gândit. A sosit ceasul în care cerem și noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.”

Cu alte cuvinte, nu Primul Război Mondial a creat România Mare. Beligeranța a constituit doar ocazia. România a intrat în conflictul internațional pentru eliberarea provinciilor înstrăinate și pentru întregirea țării. Idealul Unirii a fost confirmat prin eforturi, jertfe și eroism pe câmpurile de luptă din Transilvania și Dobrogea, de pe Valea Jiului și Argeș, ca și pe cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Nu doar o victorie armată a susținut baza statului național român, ci actul de decizie a națiunii române. Jertfele românilor din anii 1916 și 1917 au fost compensate de succesul idealului național, în contextul extincției autocrației țariste, succedată de instaurarea regimului comunist și a disoluției monarhiei austro-ungare, cât și al afirmării dreptului popoarelor la autodeterminare, pe baza criteriului naționalităților.

Tocmai din aceste raționamente și noi, dragi români, ar trebui să ne amintim în fiecare clipă că suntem urmașii unor oameni bravi, că poporul român este o națiune luptătoare pentru idealurile sale, pentru că însuși cuvântul România era, destul de recent, un ideal. Un ideal înfăptuit pe 1 decembrie 1918! Nu consider că trebuie să ne abandonăm țelurile, ci trebuie să facem din țara noastră o Românie ideală pentru toți conaționalii noștri. Și nouă, politicienilor, ne stă în putință acest lucru, într-o măsură mai mare decât mulțimii. Însă asta nu înseamnă că poporul trebuie să stea de-o parte, pentru clădirea unei vieți mai bune în interiorul frumoasei noastre țări. Individual sau colectiv trebuie să punem umărul să ridicăm țara și s-o punem la adăpost de toate pericolele care o pasc.