Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2009
other
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
La poziția 309, Anexa nr. 3/27/23, Capitolul 6701 „Cultură, recreere, religie”, Ministerul Cultelor și Patrimoniului Național, avem un amendament prin care se propune introducerea unui nou obiectiv de investiții la Capitolul 6701 „Cultură, recreere și religie”, fișele obiectivelor de investiții. Amendamentul sună: „Finalizarea lucrărilor de construcție la Biserica Beclean II, biserică ortodoxă din județul BistrițaNăsăud”. Suma propusă este 100 mii lei.
Situația de aici a credincioșilor, având în vedere că trenează, din lipsă de fonduri, terminarea acestui locaș de cult creează mari probleme și eu sper că Parlamentul va fi sensibilizat prin amendamentul pe care l-am făcut. De aceea, cred că aveam nevoie de prezența domnului Oltean aici și v-aș ruga să supuneți la vot și sper că va trece acest amendament.
Sursa de finanțare, bineînțeles, care se indică pentru că, normal, orice amendament trebuie să aibă și sursa de finanțare, este Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2009. Deci este o sursă bogată și bănuim că Guvernul, în cazul în care amendamentul va trece, va finanța acest obiectiv.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.