Ion Predescu

La primul considerent, dac„ Ónlocuim cuv‚ntul îpersoan„“ cu îfamilie“ restr‚ngem ∫i, a∫a cum s-a ar„tat, excludem posibilitatea ca o femeie sau un b„rbat nec„s„torit sau devenit v„duv, prin divor˛ sau printr-o alt„ cauz„, s„ nu mai poat„ adopta. Dar, mai mult, excludem posibilitatea ca un so˛ s„ poat„ adopta copilul celuilalt so˛, pentru c„ el nu este familie, ci persoan„.

Prin urmare, dac„ am opera o asemenea Ónlocuire, am ajunge la efecte de neacceptat, unele dintre ele, ∫i chiar dac„ am ajunge numai la restr‚ngere, nu se justific„ ∫i trebuie s„ subliniez c„ Ón legisla˛ia rom‚n„ niciodat„ nu a fost condi˛ionat„ numai adop˛ia de c„tre familie, ci Óntotdeauna adop˛ia s-a f„cut de c„tre persoan„ sau familie.

Cea de-a doua sus˛inere — a se condi˛iona cu domiciliul stabil ∫i cet„˛enia rom‚n„ —, s-a r„spuns ∫i nu este cazul s„ mai st„rui. Cea de-a treia, a Ónlocui îcapacitatea de exerci˛iu“ cu îcapacitatea de a discerne“, nu se accept„ Ón materie civil„. Este cunoscut, capacitatea este de dou„ feluri: de folosin˛„, îa avea dreptul“, ∫i de exerci˛iu, îa-˛i exercita drepturile ∫i a-˛i asuma obliga˛iile“.

Una se dob‚nde∫te din momentul concep˛iei — _infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur_ — iar cealalt„, de la 18 ani Óncolo sau, prin excep˛ie, prin efectul c„s„toriei pentru fat„, de la 16.

Prin urmare, lucrurile acestea sunt foarte bine cristalizate, ∫i nu de acum, de decenii chiar, poate, Ómi permit s„ spun, chiar sute de ani.

Nu este cazul s„ oper„m asemenea Ónlocuiri.