Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2002
other · retras
Sorin Encuþescu
Discurs
La punctul 1.a). La data de 30 septembrie 2002 efectivul armatei române este de 121.693 oameni, ceea ce înseamnã 19.869 ofiþeri, 24.454 subofiþeri, 18.910 militari angajaþi pe bazã de contract, 28.961 militari în termen, 1.832 militari cu termen redus ºi 27.667 civili.
Punctul 1.b). Efectivul armatei române se înscrie mult sub limitele prevãzute în actul final asupra negocierilor privind efectivele de personal ale statelor-pãrþi la Tratatul de la Paris, care prevãd pentru România un numãr de maximum 230.000 oameni.
Punctul 2.a). Realizarea interoperabilitãþii cu structurile militare NATO reprezintã unul din obiectivele fundamentale ale efortului de aderare a României la NATO. Planul de implementare prevede 84 de obiective de parteneriat asumate de România.
N-am sã insist foarte mult pe sistemul de conducere al armatei române atât pe timp de pace, în situaþii de crizã ºi de rãzboi. Este cel potrivit Constituþiei ºi legilor României.
Dispunerea în teritoriu a armatei române se realizeazã potrivit unei concepþii unitare care are în vedere riscurile ºi ameninþãrile la adresa securitãþii naþionale, stipulate în strategia de securitate a României, precum ºi concepþia de realizare a structurii de forþe pentru anul 2007 care, în prezent, este supusã spre aprobare Consiliului Suprem de Apãrare a Þãrii.
În legãturã cu industria naþionalã de apãrare, vã putem spune cã aceasta se aflã sub autoritatea Ministerului Industriei ºi Resurselor ºi aceasta, în momentul de faþã, produce o parte din tehnica, materialele ºi explozivii, mijloacele de radiocomunicaþii ºi aparatura optoelectronicã de care noi avem nevoie.
În legãturã cu exporturile realizate de cãtre Compania Naþionalã ”RomtehnicaÒ, aceasta a realizat 4,1 milioane de dolari, ”RomtehnicaÒ fiind în continuare în subordinea ministerului, fãrã a compara cu alte companii, societãþi comerciale care se aflã în subordinea Ministerului Industriei ºi Resurselor ºi care fac, de fapt, exportul cel mai mare de armament.
Importul derulat prin Compania Naþionalã ”RomtehnicaÒ în perioada 2001Ð2002 a constat, în principal, în achiziþia de sisteme ºi echipamente, de asemenea, necesare pentru armata românã, dar care nu au putut fi produse de industria autohtonã. În anul 2001, prin Compania
Naþionalã ”RomtehnicaÒ au fost derulate importuri de echipamente militare în valoare de 164,6 milioane de dolari, iar pentru anul 2002 se estimeazã un volum în valoare de 137 de milioane de dolari.
La ultima întrebare, în momentul de faþã, armata românã se aflã în faza definitivãrii reformei structurale, concomitent cu realizarea operaþionalizãrii unui numãr mare de unitãþi, atât mari unitãþi, unitãþi ºi comandamente. Aceastã etapã se va încheia în cursul anului 2003. Începând cu anul 2004, conform programului de reformã, se va trece la o nouã fazã, care are ca obiectiv modernizarea echipamentelor de luptã ale forþelor armate ºi finalizarea implementãrii standardelor NATO.