Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Gheorghe David
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
La punctul 1 din ordinea de zi este înscrisă informarea plenului Senatului cu privire la respectarea principiilor prevăzute de Protocolul (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona pentru:
– Propunerea de Regulament al PE și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 în ceea ce privește identificarea electronică a bovinelor și eliminarea dispozițiilor privind etichetarea facultativă a cărnii de vită și mânzat – COM (2011) 525 final;
– Propunerea de Directivă a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe tranzacțiile financiare și de modificare a Directivei 2008/7/CE – COM (2011) 594 final.
În conformitate cu prevederile punctului 11 din Procedura de lucru și mecanismul decizional al Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar, în temeiul Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, aprobată de Biroul permanent al Senatului prin Memorandumul nr. 457/2011, se aduce la cunoștință plenului Senatului că Propunerea de Regulament al PE și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 în ceea ce privește identificarea electronică a bovinelor și eliminarea dispozițiilor privind etichetarea facultativă a cărnii de vită și mânzat – COM (2011) 525 final și Propunerea de Directivă a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe tranzacțiile financiare și de modificare a Directivei 2008/7/CE – COM (2011) 594 final nu încalcă principiul subsidiarității și principiul proporționalității.
La punctul 2 din ordinea de zi este înscrisă aprobarea prelungirii la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru următoarele inițiative legislative:
1. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. 2. Propunerea legislativă pentru completarea alin. (1) al art. 134 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
Biroul permanent a aprobat astăzi solicitarea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și cea a Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru aceste inițiative legislative.
Supun...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.