Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2017
other · retrimis
Niculae Bădălău
Discurs
La punctul 10 al ordinii de zi avem Proiectul de lege privind unele măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor (L415/6.11.2017).
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul reprezentantului Guvernului, doamna Diana Severin, secretar de stat. Microfonul 9.
Vă rog.
## **Doamna Diana Severin** _– secretar de stat în Ministerul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proiectul de lege transpune parțial Directiva nr. 29/2012 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru nr. 220/2001 a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L315 din 14 noiembrie 2012, cu termen de transpunere 16 noiembrie 2015.
Principalele intervenții asupra Legii nr. 211/2004 sunt următoarele: completarea art. 4 alin. (1) din lege. Astfel, printre informațiile pe care, conform acestui alineat, primul organ judiciar la care victima se prezintă are obligația de a le aduce la cunoștința acesteia se vor include și informații privind dreptul de a apela la mediator, precum și informații privind autoritatea judiciară la care victima se va putea adresa pe viitor cu privire la cauza sa. Este prevăzut dreptul victimei de a fi însoțită cu ocazia primului contact cu autoritățile de către o persoană aleasă de ea în vederea facilitării comunicării cu acestea.
Tot art. 4 se completează și cu prevederea expresă a dreptului victimei de a primi, la depunerea plângerii, conform art. 289 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, o confirmare scrisă a acesteia. Este introdusă obligația ca sediile nou-construite ale instanțelor de judecată să fie dotate cu săli de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor, pentru ca acestea să nu intre în contact cu făptuitorii. De asemenea, prin abrogarea alin. (2) al art. 10 al legii, este eliminată condiția ca victima să fi sesizat organele de urmărire penală pentru a putea beneficia de consiliere psihologică gratuită, potrivit acestei legi. Intervenția asupra Legii nr. 192/2006 are în vedere introducerea unei noi condiții pentru a putea recurge la mediere în ceea ce privește latura penală a procesului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.