Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2009
other · adoptat
Alexandru Pereș
Intervenție pe procedură a domnului senator Puiu Hașotti
Discurs
La punctul 10 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Raportul a fost întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Din partea inițiatorului participă doamna secretar de stat Rodica Constantinovici.
Aveți cuvântul, microfonul 9.
## **Doamna Rodica Constantinovici —** _secretar de stat_
_în Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Obiectul proiectului de lege îl reprezintă aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008, prin care s-au adus câteva modificări și completări la Legea taxelor de timbru nr. 146/1997, respectiv s-a reglementat posibilitatea instanțelor judecătorești de a încuviința anumite facilități la plata taxelor de timbru și persoanelor juridice, atunci când figurează în calitate de reclamanți. O astfel de posibilitate era reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar numai pentru persoanele fizice.
Ca urmare a unor deficiențe apărute în practică, s-a diversificat modul de plată a taxelor judiciare, astfel încât aceasta să se poată face la unitățile Trezoreriei statului, în sistem on-line, dar și prin unitățile bancare, cu suportarea eventualelor costuri ale operațiunilor bancare de către client, acest lucru reprezentând o îmbunătățire radicală a actualului sistem.
Au fost lămurite unele aspecte privind timbrarea unor acțiuni asupra cărora a existat o practică judiciară neunitară, prin stabilirea timbrării la valoare, respectiv a cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, precum și a acțiunilor în constatarea existenței sau inexistenței unor drepturi patrimoniale, a cererilor în anulare, declararea nulității rezoluțiunii ori rezilierii unor acte juridice patrimoniale și, în fine, în vederea încurajării părților de a soluționa amiabil o situație litigioasă, chiar și în cazul în care
procesul a fost declanșat, propunându-se reglementarea posibilității de restituire, totală sau proporțional cu etapele neparcurse, a taxei judiciare de timbru achitate. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.