Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2008
Declarații politice · adoptat tacit
Silvia Ciornei
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este vorba despre o propunere legislativă inițiată de domnii deputați Radu Cătălin Drăguș și Laurențiu Mironescu, din Grupul parlamentar al PD-L.
Propunerea legislativă are ca scop stimularea realizării de investiții prin acordarea de facilități. Deși benefică ca obiectiv, propunerea legislativă nu beneficiază de suficientă rigoare, drept pentru care membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere.
Am spus că nu beneficiază de rigoare, întrucât tipurile de ajutor de stat și condițiile de acordare a acestora ar trebui să se conformeze legislației naționale și legislației europene în domeniul ajutorului de stat, iar o parte dintre prevederile acestei inițiative introduc măsuri discriminatorii în raport cu legislația comunitară sau introduc facilități ce contravin Codului fiscal.
Totodată, propunerea suferă din punct de vedere al modalității de implementare, ordonatorii de credite și instituțiile care ar trebui să suporte stimulentele nu prevăd să suporte aceste stimulente, și nici condițiile de reducere a stimulentelor, de returnare a acestora și nici sancțiunile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.