Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
La punctul 2.2 din ordinea de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarelor inițiative legislative:
1. Propunerea legislativă privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.
2. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată.
3. Propunerea legislativă pentru trecerea din domeniul public al statului și administrarea Administrației Naționale „Apele Române” în domeniul privat al unităților administrativteritoriale – Pardina, Maliuc și Crișan, județul Tulcea, a unor suprafețe de teren. 4. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
5. Propunerea legislativă privind modificarea anexei din Legea nr. 174/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, județul Suceava.
6. Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (21) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Vă consult dacă există colegi care doresc să susțină... sau dacă Guvernul dorește să susțină...
Domnule senator Belacurencu, doriți să susțineți? Domnul senator Belacurencu, microfonul 7.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.