Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
La punctul 2 al ordinii de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat (L176/2019).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul inițiatorului, pentru susținerea propunerii legislative.
Nu este.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul Mihai Chirică, secretar de stat – Ministerul Apărării Naționale. Microfonul 10.
## **Domnul Mihai Dan Chirică** _– secretar de stat_
_în Ministerul Apărării Naționale_ **:**
Mulțumesc, doamna președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Ministerul Apărării Naționale susține propunerea legislativă, cu amendamentele admise care au fost cuprinse în raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.