Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicoleta Ramona Dinu
Discurs
Stimați colegi,
Ordonanța nr. 2/2018 face parte dintr-o avalanșă de ordonanțe care vin să repare efectele Ordonanței nr. 79/2017, o ordonanță care mai mult a reformat în detrimentul contribuabilului decât în avantajul său.
Este vorba momentan despre prorogarea unui termen, despre o soluție de moment, pentru că înțelegem că Guvernul pregătește o nouă reformă a acestei situații, o nouă soluționare, și anume introducerea unei declarații unice care, de fapt, va desființa această declarație 600.
Remarcăm un ritm amețitor în succedarea acestor reforme în materie fiscală și ne manifestăm îngrijorarea în privința costurilor care, în ultimă instanță, vor fi suportate de contribuabili. Vom vota pentru această ordonanță pozitiv, pentru aprobarea acestei ordonanțe, pentru că este o soluție necesară, astfel încât să nu se atragă sancționarea contribuabililor după data de 31 ianuarie până la intrarea
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.