Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2009
procedural · respins
Anca Daniela Boagiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
La punctul 2 din ordinea de zi este înscrisă aprobarea prelungirii la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru
următoarea inițiativă legislativă: Proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Biroul permanent al Senatului a fost sesizat și a aprobat, în ședința din 19 mai 2009, solicitarea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări privind prelungirea cu 60 de zile a termenului de dezbatere pentru Proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.