Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
La punctul 3 al ordinii de zi avem nota privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare la data de 24 martie 2014, a următoarelor inițiative legislative:
1. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative.
2. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcționarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare și din centrele de reținere și arestare preventivă, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcționări a instanțelor pe durata desfășurării activității acestor comisii.
Inițiativele legislative se consideră adoptate prin împlinirea termenului, în conformitate cu art. 75 alin. (2) din Constituția României, coroborat cu prevederile art. 141 alin. (2) din Regulamentul Senatului, și urmează să fie transmise Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, în calitate de Cameră decizională.
deloc încărcat, primul proiect suna așa: Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului – de ce ordonanță de urgență, nu mai discutăm – privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative.
Este vorba, stimați colegi, despre imobile care au fost cedate către Ministerul Apărării Naționale, Episcopia Covasna și SRI.
Și vă întreb: nu trebuia să fie o dezbatere foarte serioasă pe acest proiect – și pe următorul, de ce nu? – și să dăm votul final, să dăm votul final ieri, și nu astăzi, pentru că ieri se împlinea termenul de adoptare tacită?
Eu sper că astfel de chestiuni, care să impieteze foarte serios, grav activitatea legislativă a Senatului, nu se vor mai întâmpla.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.