Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2017
other · adoptat tacit
Gabriela Crețu
Discurs
Transpunerile, de regulă, așa cum antevorbitorul a precizat, e bine să se facă de cei care au competența pe fond. De data aceasta a ajuns la Comisia pentru afaceri europene și este bine că a ajuns, pentru că am descoperit eroarea pe tot parcursul legii, cunoscând mai bine limbajul european, dar a venit la raport la Comisia pentru afaceri europene și la aviz la Comisia pentru muncă, care nu a sesizat nimic, ceea ce nu este chiar corect.
În cazurile următoare de transpunere, rugăm din suflet să fim coraportori sau avizatori, pentru că pe zona de afaceri europene ne pricepem și avem personal specializat, dar pe zona de legislație internă este dificil pentru Comisia pentru afaceri europene să transpună în legislația românească o directivă care privește legislația muncii, legislația drepturilor omului et cetera, et cetera.
Atât am vrut să precizez. Nu am fost atunci, probabil, la Biroul permanent și nu am sesizat că s-a transmis în fluxul legislativ astfel proiectul de lege.
Mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.