Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2010
procedural · adoptat tacit
Tánczos Barna
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 25–29 mai a.c 18
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate domnule senator,
Într-adevăr, societatea care se va ocupa de activitatea de formare și management este Societatea Comercială „Centrul de Învățământ Turistic” – SA, care a fost înființată în baza Hotărârii Guvernului nr. 748/2008. În statutul societății apar și alte activități decât cele pentru care este abilitată prin această hotărâre de guvern și prin această ordonanță.
Nu doresc să comentez. Nu știu când s-a înființat sau din ce motive apar acele activități în statutul societății, dar un lucru este cert, se va ocupa de această activitate de formare și management conform ordonanței de urgență.
În ceea ce privește capitolul privind contravențiile și sancțiunile, considerăm că, la fel ca și celelalte produse sau servicii de care beneficiază orice consumator, și produsele, și serviciile turistice sunt sub incidența legilor de protecție a consumatorilor, iar acele persoane care consideră că nu au fost respectate condițiile din eventualele contracte sau că au cumpărat pachete turistice în cazul cărora au de reproșat ceva se pot adresa acestei instituții. Produsele, serviciile consumate, cumpărate, vor fi tratate ca atare, ca orice alt produs sau serviciu.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.