Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 octombrie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea modificării programului de lucru al Senatului pentru perioada 18–23 octombrie a.c.
Discurs
La punctul 5 din ordinea de zi suplimentară este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Din partea Guvernului, domnul vicepreședinte Corneliu Burada.
Microfonul 8.
Vă rog, domnule vicepreședinte.
## **Domnul Corneliu Burada** _– vicepreședintele Autorității_
## _Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Experiența acumulată în materia achizițiilor publice de către România după aderarea la Uniunea Europeană a impus permanent perfecționarea și flexibilizarea sistemului de achiziții publice, astfel încât fondurile publice alocate să fie cheltuite cu eficiență, iar impactul social și economic la nivel național sau local să corespundă nevoii sociale identificate.
În acest context, ținându-se seama de practica existentă, de semnalele primite din sistem, de prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1177/2009 de modificare a directivelor 2004/17/CE, 2004/18/CE și 2009/81/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a fost elaborată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2010, care a adus o serie de modificări și completări Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Modificările și completările pot fi grupate în: redefiniri sau definiri de termeni, modificarea domeniului de aplicare a legii, modificări și completări ale regulilor comune ale procedurilor de atribuire, de atribuire a contractelor, de soluționare a contestațiilor și, nu în ultimul rând, redimensionarea contravențiilor și sancțiunilor.
Atrag în mod deosebit atenția pragurile pentru publicitate, aduse la nivelul celor impuse de Regulamentul nr. 1177/2009 al Comisiei Europene, reducerea de la 50 la 20 a procentelor pentru lucrări suplimentare atribuite prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fluidizarea procedurilor de soluționare a contestațiilor, semnarea contractului de achiziție publică după pronunțarea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, chiar dacă aceasta a fost atacată la Curtea de Apel, și reținerea unei cote-părți din garanția de participare contestatarilor cărora li s-au respins contestațiile.
Nu susținem amendamentul Comisiei economice, industrii și servicii de modificare a literei c) a art. 124, privind diminuarea pragului de la 1.000.000 de euro la 750.000 de euro pentru procedura de cerere de ofertă.
Acest lucru este motivat de faptul că nu contravine directivei, directiva merge până la 4.845.000 de euro și, de asemenea, cererea de ofertă, fiind asimilată unei proceduri transparente, reduce termenul de depunere a ofertelor de la 20 de zile la 10 zile.