Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Ca și bugetul de stat, este o lege ordinară.
La modificarea Constituției, probabil, ne vom uita și la acest subiect, când vom ajunge la o astfel de temă.
La punctul 4 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru adoptarea unor măsuri financiare.
Aici am avut discuția cu privire la amendamentele care au fost prezentate și nu au întrunit votul majorității senatorilor.
De aceea,
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.