Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 februarie 2008
other · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Discurs
La punctul 9 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aderarea României la Acordul de cooperare dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, în vederea combaterii fraudei și a oricărei alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale acestora, semnat la Luxemburg la 26 octombrie 2004.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit raportul.
Din partea Guvernului participă la dezbateri domnul secretar de stat Ovidiu Dobleagă.
Aveți cuvântul, domnule secretar de stat. Microfonul 8, vă rog.
Odată cu aderarea la acest acord, România are obligația de a desemna una sau mai multe unități centrale, competente să prelucreze cererile de asistență administrativă formulate în acest sens.
Departamentul pentru Lupta Antifraudă din cadrul Cancelariei Primului-Ministru asigură, sprijină și coordonează îndeplinirea obligațiilor ce revin României cu privire la protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu dispozițiile art. 280 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.
Având în vedere domeniul de aplicare a acestui acord și obligațiile ce decurg din aderarea la acesta, vă propun adoptarea proiectului de lege în forma inițiatorului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.