Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2002
other · respins
Valer Dorneanu
Dezbaterea proiectului Legii privind prevenirea ºi combaterea pornografiei
Discurs
La titlu! Deci alin. 4 de la... eu am parcurs, am discutat art. 33 în întregime, amendamentul 46. Iau în discuþie amendamentele care se referã la tot textul. Alin. 4 face parte din amendament.
Pentru apãrarea dreptului de autor al domnului deputat Radu Stroe, fac precizarea cã din amendamentul 46 eliminarea alin. 4 s-a fãcut la propunerea Domniei sale.
Amendamentul 48, titlul secþiunii a III-a. Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul, modificat titlul.
Art. 35, urmãriþi amendamentul 49. Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul, modificat 35 ºi renumerotat în 36.
Titlul capitolului V. Nu sunt obiecþiuni, adoptat în formularea Senatului.
Titlul secþiunii I. Nu sunt obiecþiuni. Votat în formularea Senatului.
Art. 36 ºi 38. Dacã aveþi obiecþiuni? Nu sunt obiecþiuni. Comisia n-a avut amendamente. Adoptat în formularea Senatului, dar renumerotat în 37Ð38.
Art. 38. Urmãriþi amendamentul 54. Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul. Modificat art. 38, renumerotat în 39.
Art. 39 actual. Urmãriþi amendamentul 55. Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul. Modificat art. 39, renumerotat în 40.
Titlul secþiunii a II-a. Nu sunt obiecþiuni. Votat în formularea Senatului.
Art. 40 actual. Urmãriþi amendamentul 57. Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul 57. Modificat art. 40, renumerotat în 41.
Art. 41 actual. Urmãriþi amendamentul 58. Se propune eliminarea. Dacã aveþi obiecþiuni la amendament? Admis amendamentul, eliminat articolul.
Titlul secþiunii a III-a. Nu sunt obiecþiuni. Votat în formularea Senatului.
Art. 42. Urmãriþi amendamentul 60. Dacã aveþi obiecþiuni? Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul 60. Art. 42 se modificã în mod corespunzãtor.
Art. 43. Am revenit la renumerotarea din text. Urmãriþi amendamentul 61. Nu sunt obiecþiuni. Adoptat amendamentul, modificat art. 43.
Art. 44, 45, comisia nu are obiecþiuni. Dacã aveþi dumneavoastrã? Nu. Votate în formularea Senatului.
Art. 46. Urmãriþi amendamentul 64. Nu sunt obiecþiuni. Admis amendamentul, modificat art. 46. De fapt, art. 46 alin. 1.
Titlul capitolului VI. Nu sunt obiecþiuni. Votat în formularea Senatului.
Secþiunea I a titlului. Nu sunt obiecþiuni. Votatã în formularea Senatului.
Art. 47. Dacã aveþi obiecþiuni? Nu aveþi. Nici comisia nu a avut. Votat în formularea Senatului.
Art. 48. Urmãriþi amendamentul 68. Dacã aveþi obiecþiuni? Nu aveþi. Admis amendamentul 68. Se modificã art. 48.
Art. 49. Urmãriþi amendamentul 69. Nu sunt obiecþiuni. Votat amendamentul, modificat art. 49.
Art. 50. Urmãriþi amendamentul 70. Dacã aveþi obiecþiuni? Domnule Stroe, aveþi obiecþiuni? Nu. M-aº fi mirat cã era amendamentul dumneavoastrã. Am vrut sã verific dacã sunteþi atent.