Răzvan Mustea-Șerban

„Lecții de solidaritate de la oamenii școlii către politicieni”

Doresc să încep intervenția mea reiterând o idee pe care am mai exprimat-o de la această tribună, aceea că școala românească reprezintă una dintre soluțiile viabile și pe termen lung la problemele cu care se confruntă țara noastră, prin educația trainică pe care o dă tinerei generații și prin valorile adevărate pe care le transmite copiilor români. În vremuri grele, trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noștri și cred că cel mai sigur mod de a-i proteja de vicisitudinile vremurilor este să învestim în educația lor.

În calitate de aleși uninominal în Parlamentul României, cred că este de datoria noastră să ne implicăm în găsirea de soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul educațional și, împreună cu toți membrii comunității și cu factorii decizionali din administrația locală și centrală, să redăm școlii locul pe care îl merită în societatea românească.

Din păcate, începutul anului școlar 2010–2011 ne înfățișează o clasă politică blocată în clișee cu pronunțat iz electoral și încă prea puțin convinsă că școala nu este un instrument de adunat voturi. Toate canalele media abundă în declarații politicianiste prin care se critică nerealizările din sistem. Se refuză cu obstinație să se constate și lucrurile bune și, lucrul cel mai grav, nu se oferă soluții pentru îmbunătățirea situației.

În calitate de cadru didactic, dar mai ales ca părinte, mi-am pus mari speranțe că noua Lege a educației va reprezenta un pas înainte în ceea ce înseamnă așezarea școlii pe fundamente corecte și în redefinirea rolului pe care îl au toți participanții la procesul educațional. Încă mi-e străin motivul pentru care această lege, care reprezintă, din punctul meu de vedere, un progres important al sistemului educațional românesc, stă blocată de luni de zile într-o comisie de specialitate a Parlamentului României. Mă întreb cine are interesul ca un nou an școlar să înceapă fără a defini noi principii de funcționare a unui sistem învechit, care, în mod evident, își arată astăzi limitele. Consider că, după douăzeci de ani de experimente nereușite, România merită șansa de a se dezvolta printr-o resursă umană educată, responsabilă și implicată în construcția propriului viitor.

Cu toate acestea, nu pot să nu constat că o parte dintre oamenii școlii ne dau adevărate lecții în ceea ce privește solidaritatea în condiții de criza și dedicația față de acest domeniu nobil. Vreau să mulțumesc pe această cale conducerii unuia dintre liceele din colegiul pe care îl reprezint, care a reușit mobilizarea elevilor și profesorilor într-un efort de a finaliza curățenia din parcul școlii, în condițiile în care fondurile alocate de către autoritățile de resort pentru aceste activități au fost insuficiente. Sunt sigur că exemplul pe care l-am dat nu este unul izolat, iar astfel de inițiative ne arată că nici măsurile de austeritate și nici alte condiții potrivnice nu pot diminua dragostea de școală.