Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2001
procedural · respins
Ion Predescu
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei.
Discurs
Legea executorilor judecãtoreºti a intrat în vigoare la 10 mai. Unele dispoziþii tranzitorii s-a constatat cã sunt incomplete. La repartizarea cãtre notarii publici organizaþi, care funcþioneazã în condiþiile noii reglementãri, s-a refuzat de cãtre unii primirea de dosare. Aceastã problemã trebuie rezolvatã, pentru cã rãmân dosare nerepartizate pentru continuarea executãrii. Au invocat criterii, acum au alte arondãri, alte competenþe teritoriale, raze etc. Este o problemã.
Altã problemã: ce facem cu cei care nu au vechimea necesarã potrivit reglementãrilor noi pentru a fi executori judecãtoreºti? Problema este soluþionatã de a fi încadraþi stagiari. Ce facem cu cei care nu acceptã aceastã încadrare? Pot fi redistribuiþi în sistemul justiþiei. Acestea sunt problemele noi pe care le aduce proiectul acesta. Nu au nici o implicaþie de concepþie diferenþiatã între partide. Sunt probleme pur tehnice de punere în aplicare a Legii executorilor judecãtoreºti.
Altfel, cum v-am spus, unii nu se prezintã la posturi, posturi sunt libere, iar pentru numeroase dosare nu se poate continua executarea.
Îi rog pe colegi sã aibã aceastã înþelegere, pentru cã este vorba, în fond, de comisia care a adus trei modificãri de naturã a face cât mai completã legea ºi, de aceea, îi rog stãruitor sã fie de acord, pentru ca ordonanþa astfel modificatã sã poatã sã-ºi producã efectele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.