Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Constantin Codreanu
Discurs
„Legea privind funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat suprimă mai multe drepturi ale minorității române autohtone din Ucraina și amplifică procesul de ucrainizare forțată”
Am susținut de mai multe ori, în Camera Deputaților, că avem nevoie de o Ucraină puternică și stabilă, autentic democratică și prosperă, independentă și integră, în care cetățenii, indiferent de apartenența lor națională, lingvistică sau confesională, să se simtă confortabil și în siguranță, bucurându-se de toate drepturile și libertățile fixate în documentele europene și internaționale la care Ucraina este parte.
Din păcate însă, realitatea vie din Ucraina ne convinge tot mai mult și din zi în zi că statul vecin nu se poate desprinde cu adevărat de moștenirea nefastă a regimului sovietic, adoptând o retorică patriotardă pe fundalul trenării reformelor economice și al scăderii nivelului de trai. Una dintre metodele la care recurge Rada Supremă, parlamentul ucrainean, constă în destabilizarea deliberată a relațiilor interetnice din țară, transformând minoritățile naționale, printre care și pe cea română, în obiect al deznaționalizării treptate. Articolul 7 din Legea învățământului, criticat de toate minoritățile naționale din Ucraina, de toate statele înrudite cu aceste minorități, precum și de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, Comisia de la Veneția, prin care dreptul la învățământ în limbile minorităților naționale autohtone este drastic limitat, ilustrează cât se poate de bine această stare de lucruri.
Între timp, Curtea Constituțională a Ucrainei a declarat neconstituțională Legea Ucrainei cu privire la bazele politicii lingvistice de stat, prin care mai multe limbi minoritare și regionale, printre care și limba română, căpătaseră statut oficial, alături de limba ucraineană, într-un șir de regiuni, raioane sau primării de sat sau de oraș.
Doresc să vă fac cunoscut că, începând cu săptămâna trecută, am primit din regiunile Transcarpatica, Cernăuți și Odessa, în care locuiesc cei mai mulți dintre membrii minorității naționale române, mai multe semnale de îngrijorare în legătură cu dezbaterile în lectura a doua în parlamentul de la Kiev a Proiectului de lege cu privire la funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat. Anterior, liderii comunității autohtone românești din Ucraina ne-au adresat un amplu memoriu, tratând, printre altele, același subiect.
De ce suntem îngrijorați, împreună cu românii din Ucraina, de acest proiect de lege? Pentru că el continuă linia politică a suprimării mai multor drepturi ale minorității noastre înrudite din Ucraina și este de natură să amplifice procesul de ucrainizare forțată.
Mă voi referi la prevederi concrete ale acestui document. De exemplu, el stabilește că instruirea în instituțiile preșcolare, școlare, profesionale sau universitare va fi trecută treptat în limba ucraineană de stat. Singura excepție o vor constitui tătarii din Crimeea, singurii recunoscuți oficial ca autohtoni în Ucraina, în afară de ucraineni. Este clar că Rada Supremă neglijează avizul și recomandările exprese ale Comisiei de la Veneția la Legea educației din 2017.