Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Petru Călian
Discurs
„Legile esențiale ale momentului”
Președintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului adoptarea cât mai urgentă a legilor privind salarizarea unitară, pensiile publice, bugetul de stat și Ordonanța nr. 50/2010.
Toate reprezintă puncte sensibile ale situației actuale, însă totodată reprezintă și cheia ieșirii din criză și continuarea Acordului cu FMI. Apelul la responsabilitate făcut de către președinte e doar un impuls suplimentar, deoarece ca deputați fiecare conștientizăm importanța îndeplinirii condițiilor asumate în acord.
Adoptarea acestor legi trebuie făcută cât mai repede, deoarece amânarea nu aduce decât pierdere pentru România. Timpul înseamnă bani și se potrivește perfect acestui caz. Ne-am angajat la acorduri cu FMI, UE și Banca Mondială, iar acum e datoria Parlamentului de a fi responsabil față de factorii politici internaționali. Deblocarea situației actuale nu ține doar de Guvern, ci și de Parlament, astfel, în fața deciziilor importante, suntem toți participanți.
Legea salarizării unitare și, în special, Legea privind sistemul unitar de pensii publice reprezintă condiții esențiale pentru bugetul de stat pe 2011. Guvernul intenționează să trimită astăzi în Parlament Legea bugetului de stat pe anul 2011, buget bazat pe o creștere de 1,5%.
Potrivit Guvernului, banii pentru cofinanțarea proiectelor europene sunt prioritari, precum și investițiile în infrastructură. Pensia minimă garantată, acordată în prezent sub forma unei indemnizații sociale, va fi înghețată la valorile actuale pe parcursul întregului an 2011, iar contribuțiile de asigurări sociale percepute angajatorului și angajatului nu vor scădea sub nivelul actual.
Cu cât dezbaterea și adoptarea va fi mai rapidă, cu atât credibilitatea României față de factorii internaționali va crește. Avem experiența neplăcută cu Legea educației și cu alte proiecte împotmolite sau retrimise la comisii. Am convingerea că cei care îmi sunt colegi în Camera Deputaților sunt conștienți de importanța respectării Acordului cu FMI.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.