Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2011
other
Dorel Covaci
Discurs
„Legile votate și trecute la comandă aduc prejudicii majore sectorului construcțiilor din România”
Joi, 24 martie 2011, la Timișoara, am luat parte la întrunirea Filialei Timiș a ARACO – Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții, alături de domnul președinte Laurențiu Plosceanu, unde am constatat, din materialele prezentate și din discursul participanților, greutățile majore cu care se confruntă acest sector.
Criza, un factor major al neajunsurilor, este dublată de acte normative date în folosul unor grupuri de interese, de acte normative inexistente, cerute cu insistență de breaslă și refuzate de actuala putere și acte normative a căror îmbunătățire a fost solicitată, dar care, din nefericire, s-au păstrat neschimbate.
Principalele dificultăți majore identificate în pregătirea și realizarea lucrărilor de construcții cu care s-a confruntat acest sector, începând cu anul 2009, au fost:
– Legislația de reglementare a achizițiilor publice, OUG nr. 34/2006, cu toate completările ulterioare, a rămas tot complicată, stufoasă, discriminatorie și permisivă acțiunilor păgubitoare avutului public, cu influențe negative pentru cei mai mulți dintre constructori. Introducerea pragului de 85%, pentru a evita dumpingul, a fost însoțită de cadrul legal
pentru excepții, iar posibilitatea de majorare cu 50% a prețurilor a rămas, din păcate, în vigoare.
– Selecția prin procesul de licitare a lucrărilor a făcut posibil accesul la lucrări al unor societăți necalificate profesional, cu influențe asupra calității lucrărilor și asupra costului acestora.
– Constructorii au fost frustrați și lipsiți de resurse, atât prin întârzierea plății facturilor pentru lucrările executate, nedecontarea pe baza actualizării dinamice a prețurilor la principalele resurse, cât și prin plata anticipată a TVA la facturare, și nu la încasarea producției realizate.
– Exproprierile pentru amplasarea lucrărilor publice au fost tratate superficial și au creat grave probleme financiare, tehnologice și sociale pentru constructori.
– Procedurile – metodologiile de accesare a fondurilor comunitare s-au dovedit inadecvate, influențând direct reprogramarea sau eliminarea lucrărilor și deci limitarea portofoliului de comenzi ale constructorilor și, implicit, a efectuării unor cheltuieli de pregătire păgubitoare.
– Recalcularea devizelor de lucrări pentru influențe directe și clare a constituit, în permanență, una dintre cele mai păguboase dificultăți pentru constructori în procesul de execuție.
– Concurența din ce în ce mai agresivă a antreprenorilor străini, care acționează în România.
Au fost făcute sesizări din partea societăților de construcții, care reclamă câștigarea unor licitații de către firmele concurente la preț de dumping. Au fost generate mai multe intervenții pentru deblocare de plăți sau reluare de licitații în media scrisă și vorbită. A fost subiect de intervenții și modul în care unitățile achizitoare au elaborat caietele de sarcini și fișele de date ale achiziției, al căror conținut cuprindea cerințe cu trimitere la firme cu dedicație, paravane ale unor grupuri de interese.