Monitorul Oficial·Partea II·26 octombrie 2004
other
Codrin ™tef„nescu
Discurs
Libertatea de exprimare este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de Constitu˛ie, care fundamenteaz„ ideea statului democratic.
Totu∫i, chiar Ón acest context, existen˛a unor cazuri de h„r˛uire — moral„ ori fizic„ — a reprezentan˛ilor mass-media reclam„ instituirea unor m„suri legislative suplimentare menite s„ protejeze at‚t ziaristul, ca
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 142/26.X.2004 persoan„ responsabil„ cu transmiterea informa˛iei, c‚t ∫i dreptul specific de exercitare a profesiei sale. Apare ca fireasc„ aceast„ legiferare, urmare a rolului deosebit de important pe care presa Ól are Ón societate, ca institu˛ie de informare a publicului, dar ∫i de formator de opinie.
Œn acest sens, am ini˛iat dou„ propuneri legislative care, pe de o parte, garanteaz„ dreptul de exprimare al ziaristului, iar, pe de alt„ parte, Ói sanc˛ioneaz„ pe to˛i cei care Óngr„desc ori interzic exercitarea acestui drept. Astfel, m‚ine, la Biroul permanent al Camerei Deputa˛ilor, voi depune una dintre aceste propuneri, ∫i m„ refer la modificarea ∫i completarea Legii penale privind reglementarea infrac˛iunii de Óngr„dire a exercit„rii profesiei de ziarist, urm‚nd ca cea de a doua s„ fie Ónaintat„ Ón aceast„ s„pt„m‚n„ Clubului Rom‚n de Pres„, Ón vederea solicit„rii unui punct de vedere sau a unor eventuale modific„ri pe care le-ar reclama aceast„ ini˛iativ„.
Sunt m„suri concrete, realiste, care vin, iat„, Ónc„ o dat„, Ón contradic˛ie cu m„surile exclusiv distructive ale opozi˛iei, de genul mo˛iunilor ∫i declara˛iilor nejustificat belicoase ale acesteia. S„ nu uit„m faptul c„ cele mai multe cazuri de h„r˛uire a jurnali∫tilor au fost Ónregistrate Ón perioada 1997—2000, presa din acea vreme ridic‚nd Ón nenum„rate r‚nduri semnale de alarm„ asupra libert„˛ii de exprimare. Din p„cate, actuala opozi˛ie uit„ de ceea ce s-a Ónt‚mplat atunci ∫i promoveaz„ acum false atitudini de juste˛e, consider‚nd c„ singura atribu˛ie ce Ói revine este aceea de a se opune constant, def„im„tor, ira˛ional ∫i iresponsabil.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.