Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Ciprian Florin Luca
Discurs
„Lichidarea ultimilor fermieri în anul 2011 – prioritate a guvernării portocalii”
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23 din 24 martie 2010 privind identificarea și înregistrarea bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, reforma statului promovată cu atâta vehemență de președintele Băsescu vizează două categorii de întreprinzători:
- proprietarii fermelor de ovine, bovine, caprine și suine;
• medicii veterinari concesionari ai serviciilor sanitarveterinare.
Dacă până în anul 2010 costul crotaliilor auriculare și/sau al mărcilor a fost suportat de stat prin ANSVSA, începând cu anul 2011, crotaliile se plătesc de către producătorii-fermierii români.
Achiziționarea crotaliilor auriculare, precum și a mijloacelor electronice pentru identificarea animalelor din toate tipurile de exploatații, în funcție de specie și de sistemul de identificare național, va fi în sarcina crescătorilor.
Proprietarii exploatațiilor nonprofesionale de ovine, caprine, suine și bovine pot solicita, începând cu anul 2011, în scris, direcțiilor sanitar-veterinare județene să efectueze, prin intermediul asociațiilor înregistrate legal ai căror membri sunt, activitatea de identificare și înregistrare a bovinelor din exploatațiile proprii, însă această solicitare atrage suportarea de către proprietari a costurilor aferente întregii activități de identificare și înregistrare, de înregistrare a mișcării și a evenimentelor intervenite cu privire la aceste animale, precum și de corectare a erorilor.
Din 2011, potrivit reglementarilor Uniunii Europene, inventarierea animalelor și crotalierea lor trebuie să cadă în sarcina producătorilor.
Astfel, a fost promovat proiectul de lege aflat în prezent în dezbatere la comisiile parlamentare, care să permită Asociațiilor Profesionale ale Crescătorilor de Animale preluarea de către acestea a activității de crotaliere și de identificare a animalelor.
Opțiunea politică a PDL privind susținerea proiectului de lege:
• va elimina din piață o parte semnificativă a societăților comerciale ale medicilor veterinari, concesionari ai serviciilor sanitar-veterinare, afectând cei 4.000 de medici veterinari de liberă practică din România;
• va institui în sarcina fermierilor încă un bir, care în anul 2011 s-ar constitui într-un instrument de lichidare a micilor ferme de ovine, bovine, caprine și suine, totul realizându-se în numele și sub egida modernizării băsesciene a statului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.