Mircea Grosaru

„Limba latină sau matematica limbii române”

Din anii de liceu ne aducem aminte că limba latină, deși era o limbă grea, era deosebit de frumoasă, pentru că ale ei cuvinte stăteau și stau la originea limbii române sau italiene de astăzi.

Cine învăța și înțelegea sensul limbii latine, înțelegea mai multe lucruri deodată, și anume: proveniența și vocabularul limbii române și italiene, gramatica sau logica construirii frazelor și, nu în ultimul rând, dacă vreți, o mare parte din dicționarul juridic, adică o matematică aplicată în domeniul științelor juridice moderne de astăzi, fără de care nu ar exista expresiile din instanțele de judecată, adică acea limbă străină pe care o vorbesc avocații între ei, judecătorii între ei și, în multe cazuri, formule de adresare ale unora către ceilalți

pentru a-și măsura virtuțile și a fi cât mai vizibili în pledoarii care conving.

La școală însă, mai recent, se învață fie limba engleză, fie limbile germană, spaniolă sau franceză, limba latină începând să dispară încetul cu încetul, lăsând parcă loc altor limbi străine care niciodată nu s-au studiat în școli.

Este bine de știut limba latină? Dar limba italiană?

La aceste două întrebări voi încerca să răspund, pe scurt, prin simple constatări.

Citind în limba latină, ești tentat să cunoști cât mai multe despre limba română și totodată curios a învăța limba italiană, să descoperi puțin câte puțin că ești ajutat de cuvinte, iar acest lucru nu este nici ușor, nici greu, însă este o provocare, și orice provocare te antrenează.

Citind în limba italiană, ești tentat a spune că este foarte ușor și plăcut, pentru că aproape toate cuvintele sunt asemănătoare limbii române, și ne întrebăm atunci de ce nu putem studia în mai multe școli limba italiană.

Nevoile de a învăța italiana au devenit din ce în ce mai mari, din mai multe motive decât cele ale italienilor de a învăța limba română.

Dar, în anumite situații, parcă am prefera ca și italienii să învețe limba română, și nu numai limba, ci și tradițiile, cultura sau spiritul poporului nostru. Poate că în acest mod vor învăța și mai multe despre noi, cel puțin pentru faptul că cei plecați de nevoie în Italia au construit prin muncă grea ceea ce cu siguranță nu ar fi făcut-o cu ușurință, tocmai pentru că este greu.

Declarația politică de astăzi este un apel și la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării pentru o regândire a modului de a studia în școli limbile din care s-a născut limba română, într-o înlănțuire firească, cu care alte țări cu siguranță că s-ar mândri, însă nu o pot face.

Latina – italiana – româna este un triunghi echilateral pe care ușor îl putem construi sau înțelege, iar cel mai potrivit moment este cel prezent.