Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2010
Declarații politice · respins
Dan Ilie Morega
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Lipsa de transparență, incompetența și abuzurile în absorbția și gestionarea fondurilor europene pentru dezvoltarea și modernizarea localităților rurale ale directorului general Mihai Gavril Vădan de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit”
Mai multe județe, între care și județul Gorj, au constatat că în perioada 2009–2010 Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, condusă de directorul general Vădan Mihai Gavril, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, își desfășoară activitatea după criteriile personale ale acestuia, încălcând grav normele stabilite de CE, cât și propriile hotărâri ale Guvernului și ministerului cu privire la absorbția fondurilor europene pentru dezvoltarea și modernizarea satului românesc, pe toate componentele prevăzute la data lansării Programului FEADR cu alocări PERE.
În baza acestor analize s-a constatat desfășurarea unui management defectuos, reflectat în chiar organizarea necorespunzătoare a acestei instituții, care până în prezent a reușit să realizeze numai 9,40% gradul de atragere a fondurilor europene, cu atât mai gravă este această situație în perioada de criză, când România putea să echilibreze nevoia de resurse financiare interne prin absorbția sumelor de bani (finanțărilor) puse la dispoziție de UE.
Gestionarea instituției respective o consider absolut incompetentă, impunându-se măsuri de analiză imediată și înlăturarea cauzelor.
Consider că nu numai incapacitatea managerială și profesională a condus la aceste dezastruoase rezultate, ci și abuzurile săvârșite de directorul general al acestei instituții publice. Spre exemplu, eligibilitatea și finanțarea proiectelor depuse pe Măsura 3.2.2 Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația locală și punerea în valoare a moștenirii rurale au fost extrem de mult timp întârziate, incorect evaluate după criteriile personale ale directorului general Vădan, creând imense nemulțumiri chiar în rândul aleșilor locali din propriul partid de guvernământ, pentru a nu mai discuta de ale celor din opoziție.
La nivelul județului Gorj au fost depuse 32 de proiecte cu respectarea cerințelor (criteriilor inițiale) și care, din informațiile ce le dețin, este posibil ca niciunul să nu fie finanțabil, pentru că, fără vreo înștiințare a primăriilor, au fost schimbate unele dintre criterii și punctaje pe perioada „jocului”, ceea ce este extrem de grav, fiind vorba de cu totul altceva, nu numai de transparență, adică de abuzuri în serviciu contra intereselor publice. Analizând gradul de absorbție a fondurilor europene, chiar poate fi un abuz împotriva intereselor naționale. O altă cauză a întârzierii evaluării și finalizării proiectelor o constituie „rotirea cadrelor” prin detașarea de la un serviciu regional la alt serviciu regional a experților pentru verificarea proiectelor. Pe această problemă, Autoritatea de Management a Ministerului Agriculturii a sancționat „rotirea cadrelor” regionale stabilită de directorul general al APDRP prin decizie unilaterală, încălcându-se Ordinul ministrului agriculturii nr. 123/2009 de organizare și funcționare a APDRP. Față de situația extrem de confuză și necorespunzătoare prezentată la APDRP solicit: