Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 noiembrie 2002
other · respins
Pete ªtefan
Discurs
Localitatea Paleu este situatã la 7 km de Oradea. În componenþa viitoarei comune intrã trei sate: Paleu, Huilacul de Munte ºi Sãdãbagiu de Munte, prin preluarea acestora de la actuala comunã Cetariu.
Comuna Paleu dispune de un potenþial economic reprezentativ prin agriculturã: are o suprafaþã de peste 2.800 de hectare, fermã de porcine, de ovine, micã industrie, prestãri de servicii, comerþ, 5 magazine mixte º.a.m.d.
Transportul între cele trei sate aparþinãtoare comunei Paleu este pe un drum de legãturã de 2 km, deci, comunicarea între locuitori ºi administraþia localã ar fi mult mai rapidã decât în situaþia actualã, prin care s-ar putea, mult mai bine ºi mai rapid, rezolva problemele cetãþenilor.
ªi aici, ca ºi în primul caz, au fost îndeplinite condiþiile prevãzute de Legea nr. 352/2001 ºi prevederile Legii nr. 3/2000, deci, s-a organizat referendumul ºi s-a votat cu majoritate de voturi înfiinþarea acestei comune.
Având în vedere toate acestea, supunem atenþiei dumneavoastrã ºi spre aprobare înfiinþarea comunei Paleu. Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.