Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## Luați loc, vă rog.
Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă prima ședință din cadrul primei sesiuni ordinare a anului 2015 a Camerei Deputaților, convocată în temeiul art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată.
Din totalul celor 400 de deputați, până la acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări 261, fiind absenți 139, 15 colegi participă la alte activități parlamentare.
Cvorumul legal, 201, este îndeplinit.
După cum știți, ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința de astăzi, întocmite de Biroul permanent și aprobate cu acordul Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.
Să-mi dați voie să încep cu documentele care au fost aprobate de către Biroul permanent.
La primul punct al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.
Domnul deputat Adam Ioan și-a depus demisia din calitatea de deputat.
Dați-mi voie să vă citesc hotărârea.
Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului deputat Adam Ioan, începând cu data de 19 ianuarie 2015, și, ca președinte al Camerei Deputaților, am luat act de demisia Domniei Sale în ședința publică de astăzi, 2 februarie,
În temeiul art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 7 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatului și al senatorului, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 210 și 211 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Camera Deputaților constată încetarea calității de deputat a domnului Adam Ioan, începând cu data de 19 ianuarie 2015, și declară vacant locul respectiv de deputat în Circumscripția electorală nr. 8 Brașov, Colegiul uninominal nr. 6.
Dacă sunt obiecții, comentarii? Bun.
Mulțumesc.
Dragi colegi,
În ședința Biroului permanent de astăzi, 2 februarie, domnul deputat Miron Mitrea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și-a depus demisia din funcția de deputat.
Vă citesc hotărârea privind vacantarea unui loc de deputat.
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Mitrea Miron Tudor, începând cu data de 2 februarie 2015, și, ca președinte al Camerei Deputaților, am luat act de această demisie în ședința publică de astăzi, 2 februarie,